Despre noi

Romanian Journal of European Affairs (RJEA) este prima revistă academică din România ce urmărește aprofundarea subiectelor de actualitate europeană, publicând lucrări ale unor autori de marcă (experți români și internaționali). Publicația este editată de Institutul European din România (IER), instituţie publică a cărei misiune este aceea de a furniza expertiză în domeniul afacerilor europene administraţiei publice, mediului de afaceri, partenerilor sociali şi societăţii civile. Mai multe informații despre IER sunt disponibile aici.

Politica editorială a revistei cuprinde analiza unor domenii precum: afaceri economice și monetare, migrație, securitate, energie, construcția instituțională a UE, piața unică, politica externă a UE etc. Din 2001 până în prezent, revista a găzduit peste 300 de articole elaborate de autori din state membre ale UE (Cehia, Estonia, Germania, Polonia, România, Spania, Ungaria etc.), Turcia, Ucraina ș.a.

Recunoaşterea rolului revistei în planul dezbaterilor europene a fost confirmată şi prin includerea sa într-o serie de baze de date internaționale precum: Clarivate Analytics (fost Thomson Reuters) – Emerging Sources Citation Index (ESCI), ProQuestSCOPUSEBSCOHeinOnlineCabell’s DirectoryDOAJ – Directory of Open Access Journals, SSRN – Social Science Research Network, World Affairs Online (WAO) – IREON și INFOBASE INDEX.

Din anul 2017, în urma unor actualizări în politica editorială, revista RJEA este publicată  semestrial (iunie și decembrie), exclusiv în limba engleză.

RJEA aderă la definiția BOAI a accesului liber: utilizatorii au dreptul de a „citi, descărca, copia, distribui, tipări, căuta sau de a face trimitere la textele integrale ale acestor articole”.

Romanian Journal of European Affairs aplică, începând din 2017, licența Creative Commons “Attribution-NoDerivs CC BY-ND” tuturor materialelor publicate. Această licenţă permite redistribuirea integrală şi fără modificări, comercială și necomercială, cu atribuirea Romanian Journal of European Affairs (RJEA) ca sursă inițială a publicării.


Echipa editorială a Romanian Journal of European Affairs (RJEA) vă invită să vă abonați gratuit la revista online pentru a primi informații noi privind viitoarele ediții.

Vă mulțumim pentru interesul acordat RJEA!